Anotimpul suprem prin profunzime.
Anotimpul ce îți aduce aminte că există suflet și îți amplifică trăirile. Îți provoacă o durere uriașă, căreia nu îi poți găsi originea. Îți amintește ce înseamnă a fi om și ce înseamnă a suferi pentru că ești om. Pentru că meriți să suferi. Pentru că faci mult rău și pentru că te impiedici de lucruri neînsemnate. Pentru că nu ai suficientă voință și renunți prea ușor. Pentru că nu crezi, pentru că nu vrei să vezi. Te face să îți dorești să te schimbi și să renunți la superficialitate. Te face să plătești pentru greșeli într-un mod fascinant: printr-o durere adâncă, o neliniște continuă și o poftă nebună de a plânge.
Măreția acestui anotimp constă în faptul că scoate la suprafață răul din fiecare, făcând loc binelui. Este perioada dedicată in totalitate gândului. Profunzimea toamnei gonește desfrânarea verii și o înlocuiește cu spiritualitate. Toamna ne ridică. Ne face să ne dorim să fim mai buni și ne dă putere; puterea de a face orice.
Despre mine.
A venit toamna, încep să ascult muzică bună. Acea muzică ce trebuie ascultată toamna, pentru ca numai atunci sunt pregatită pentru ea. Iubesc anotimpul, deși mi-e frică de el. Este perioada în care trag linie și observ cine sunt... până în prezent nu m-a dezamăgit acest bilanț. Pe parcursul întregului an, încerc să fac în așa fel încât să nu fiu dezamăgită în aceste trei luni...de aceea spun că aceste trei luni mă fac să fiu un om mai bun. De frica lor acționez cu cap, acționez așa încât să existe cât mai puține regrete, iar asta nu înseamnă că nu trăiesc clipa, dimpotrivă... trăiesc clipa fără să fiu nevoită să îmi trag pumni în cap după ce trece. Gândesc clipa.
Acum iubesc mai profund ca oricând, apreciez ce am mai mult ca niciodată și văd totul cu alți ochi!
Sper ca și anul acesta să fiu la înălțimea așteptărilor toamnei.
"Și nu mă întreba în noaptea asta de ce mă înspăimântă frunzele."
(Nicu Alifantis - Nu mă-ntreba nimic)
