Evadare

Sufletul tinde în permanență să se agațe de ceva ce i-ar putea alina suferința. Este un fel de protecție ce se declanșează automat. Indiferent de situație, este mereu pregătit sa fugă și să facă greșeli. Dar ce sunt de fapt greșelile? Cine poate spune ce este greșit și ce este corect? Există anumite norme privind conduita dreaptă și cea mai puțin dreaptă, însă nu sunt suficiente pentru a ne convinge de absolut nimic. Toate acțiunile pe care le întreprindem trec prin filtrul personal și se cern în categorii: fie cea a binelui, fie cea a răului, fie cea a riscului, cea a inconștienței voluntare și multe altele. 

Despre plăcere

O căutăm continuu, ne-o dorim și facem tot posibilul să o găsim, o facem sa devină scop în majoritatea acțiunilor noastre. Dar ce este de fapt?  

Platon credea că fericirea e numai plăcerea purificată prin inteligență. E adevărat că duce la fericire. Pe de altă parte, Socrate credea că fericirea este ceva trecător, lipsit de valoare eternă, la fel ca și individul care o simte. Perfect adevărat, însă dacă nu există plăcere, pentru ce luptăm? Fără recompensă, orice acțiune devine inutilă în concepția omului de rând, și chiar pe bună dreptate. 

Nu ne vom putea bucura de recunoaștere eternă din simplul motiv că nu vom putea să știm vreodată dacă va exista sau nu. Ideile mărețe și numele ce dăinuie sunt apreciate abia după ce trec în neființă. Sugestia mea nu este aceea de a nu spera, de a nu lupta pentru a ne afirma și a ne face auziți, ci aceea că ar trebui să ne concentrăm și să ne canalizăm energia îndeosebi pe ce ne poate face să zâmbim. Consider că este foarte sănătos că ne preocupă binele acesta relativ, lucrurile lumești, simple și trecătoare, dar dătătoare de plăcere. Îmi place plăcerea.

Gânduri amestecate

Cine ești? Ce îți dorești cu adevărat? Pentru ce lupți? Știi ce vrei? Înseamnă că ești adaptabil. 

Visurile se schimbă continuu, se formează involuntar în funcție de anumiți factori simpli. Sunt multe piedici puse în calea visurilor reale, acestea fiind transformate și ajustate. Din păcate, cred.

Îmi doresc să creez o poveste. O poveste despre nimic, din care să reiasă tot. Un om aleargă spre un ideal, iar când viața îl „pune la încercare” se împiedică și cade. Ce este acea căzătură? O piedică? Nicidecum! Este o treaptă ce trebuie urcată. Așa ar fi sănătos să privim diversele obstacole ce ne îngreunează drumul: ca pe niște trepte ce formează scara ascensiunii noastre. 

Ferindu-mă de clișee, dar asumându-mi-l pe cel ce urmează, voi spune că în funcție de numărul de căzături se poate recunoaște valoarea unui om. Desigur, te poți feri; poți merge drept, poți fugi de piedici, dar vei rămâne la nivelul zero. Tare rău îmi pare de cei ce rămân jos. Nimeni nu ar trebui să rămână aproape de pământ. Odată născut, odată cu prima gură dureroasă de aer tras în piept începi să urci. Urmează nenumărate încercări la care ești supus. Procesul este simplu până la o anumită vârstă, dar după ce o depășim începem să simțim soarta în mâinile noastre. Acela este momentul în care ne pierdem: avem decizii de luat și consecințe de suportat. E imposibil să facem totul „bine”, pentru că binele e relativ și efemer.

Binele e lipsit de profunzime. Paradoxal, greșelile ne fac să creștem, nu deciziile corecte.

Sunt momente în care aș avea atâtea de spus, încât mă simt copleșită și tac.

Întrebări, răspunsuri, idei

”Să fie oare adevărul mai greu de suportat decât minciuna?” (Veritasaga - Lumea minte) 

Da. În mod cert este mai greu să trăiești cu adevărul.

Ce e minciuna?  
Minciuna este calea blândă spre suferință.

De ce mințim? 
Pentru a nu răni. Sau din respect.

De ce e minciuna considerată un lucru rău? Stereotipuri...lumea nu gândește suficient.

Dacă adevărul doare, de ce tânjim după el? 
Suferința nu ar fi completă dacă nu ar avea o cauză reală, așa că scormonim după ea.

În ansamblu, minciuna este oribilă. La o privire mai atentă, însă, se poate observa cu ușurință că intenția pe care o posezi în momentul în care minți este bună într-o proporție copleșitoare din cazuri. Te complici să minți pentru ca apoi să fii încadrat în tiparul omului bun de nimc. Adevărul e simplu de redat, greu de primit și supraapreciat. Minciuna maschează brutalitatea adevărului. Minciuna este adevărul în altă formă. Minciuna salvează adevărul. Minciuna este artă.

Și atât.

Persoana întâi

Eu nu mint atunci când nu îmi pasă. 

Mai departe, cuvintele sunt de prisos.

”Minte-mă frumos...”(Paraziții - Minte-mă)

Aproape de pământ.

Uneori, ești copleșit de trăiri dintre cele mai diverse și de neînțeles. Ce va fi mai departe nu poate ști nimeni, dar totuși simți ce ar urma, fără a avea vreo explicație. Știi că va fi greu, dar că va fi bine. Totul va fi bine! Cum faci față încercărilor ce îți știrbesc fericirea rămâne un mister. Poate că ești puternic, hotărât sau doar ambițios. Întrebarea rămâne: ești sigur de ceea ce îți dorești? Asta îți face sufletul să zâmbească? Îți spui continuu că da, pentru că așa trebuie. E bine?

Ce se întâmplă când nu se petrece totul așa cum ne așteptam noi, ci mult mai bine? Ne uităm înapoi. De ce acum? Mai rău e că ne-o facem cu mâna noastră și ne apasă vina. Egoismul trebuie să intervină urgent. Hai să îl hrănim. Hai să o facem pentru ego. E destul timp pentru întrebări... hai să trăim! 

Paragrafele sunt interșanjabile.

"It is such a pity"

(postare gândită pe 10.03.2012)

Doar atât

E adevărat ca nimic nu va mai fi la fel ca înainte, dar asta nu exclude posibilitatea de a fi mai bine.

Când e greu

Cu timpul, realizăm că în viață am pierdut printre degete oportunități capabile de a o schimba în totalitate. Mai mult decât atât, nu sunt puține dățile în care am luat deciziile greșite din grabă sau din neatenție la detalii pentru ca, mai apoi, să regretăm. E normal, e natural. Se numesc greșeli. Se numește prostie. Se numesc priorități. E greu.

Regretele ne educă, dar nu e normal să ne conducă. Capacitatea de a trece peste neplăcerile vieții trebuie exploatată la maximum, folosită în favoarea noastră și a celor din imediata apropiere, pentru că numai așa devenim cine trebuie să fim. Cine rămâne blocat în ghearele timpului este fie naiv, fie slab. Cu toții retrăim amintiri și ne hrănim cu bucurii trecute, dar nu ele trebuie să ne guverneze existența. Trebuie să trăim. Acum. 

Hai să trăim!

"Omul din greșeli învață." Atunci de ce ne temem să greșim? Facem totul corect și murim proști. Hai să greșim și vom fi înțelepți. 

Omul din viață învață. Greșelile ne fac mai puternici doar dacă știm să învățăm din ele. Nu orice greșeală este capabilă de a se transforma în sursă de învățături. Putem învăța cu siguranță un lucru din orice greșeală: acela de a nu o repeta. În afară de asta putem rămâne cu ceva doar dacă ne-a durut cu adevărat și dacă ne oprim din a ne pune întrebarea "de ce eu?". Ce nebunie!

E liniște în sufletul meu și totuși e neliniște într-un fel ciudat.