Sufletul tinde în permanență să se agațe de ceva ce i-ar putea alina suferința. Este un fel de protecție ce se declanșează automat. Indiferent de situație, este mereu pregătit sa fugă și să facă greșeli. Dar ce sunt de fapt greșelile? Cine poate spune ce este greșit și ce este corect? Există anumite norme privind conduita dreaptă și cea mai puțin dreaptă, însă nu sunt suficiente pentru a ne convinge de absolut nimic. Toate acțiunile pe care le întreprindem trec prin filtrul personal și se cern în categorii: fie cea a binelui, fie cea a răului, fie cea a riscului, cea a inconștienței voluntare și multe altele.
Despre plăcere
O căutăm continuu, ne-o dorim și facem tot posibilul să o găsim, o facem sa devină scop în majoritatea acțiunilor noastre. Dar ce este de fapt?
Platon credea că fericirea e numai plăcerea purificată prin inteligență. E adevărat că duce la fericire. Pe de altă parte, Socrate credea că fericirea este ceva trecător, lipsit de valoare eternă, la fel ca și individul care o simte. Perfect adevărat, însă dacă nu există plăcere, pentru ce luptăm? Fără recompensă, orice acțiune devine inutilă în concepția omului de rând, și chiar pe bună dreptate.
Nu ne vom putea bucura de recunoaștere eternă din simplul motiv că nu vom putea să știm vreodată dacă va exista sau nu. Ideile mărețe și numele ce dăinuie sunt apreciate abia după ce trec în neființă. Sugestia mea nu este aceea de a nu spera, de a nu lupta pentru a ne afirma și a ne face auziți, ci aceea că ar trebui să ne concentrăm și să ne canalizăm energia îndeosebi pe ce ne poate face să zâmbim. Consider că este foarte sănătos că ne preocupă binele acesta relativ, lucrurile lumești, simple și trecătoare, dar dătătoare de plăcere. Îmi place plăcerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu