Tu atragi lucrurile care ți se întâmplă. Asta e clar și în mintea mea merge pe un principiu mai simplu decât puterea Universului și forța atracției din The Secret, și anume acela că atunci când zâmbești, ți se va răspunde cu un zâmbet. Zâmbește!
Noi ne facem viața. Nu vreau să par stupid de optimistă (spre stupid de idealistă), dar cred că oricine poate crește așa cum își dorește făcând ceea ce îi place, având nevoie de pregătire și un strop de noroc, sau pur și simplu de pasiune și un strop de noroc. Trebuie să vrei (și un strop de noroc, bineînțeles).Nimic nu e întâmplător, iar dacă știm să fructificăm ocaziile care ne ies în cale, sigur vom avea motive de bucurie. Unii uită să se
bucure de momentul fericit pe care îl trăiesc, fiind prea ocupați cu a se gândi ce va urma sau cu a căuta explicații. Ei bine, unele lucruri chiar nu pot fi explicate, dar cu siguranță au un scop, chiar dacă acela este să ne facă pur și simplu fericiți. De unde atâta teamă? Sigur că va fi bine. Din ce în ce mai bine.
Ce lăsăm în urmă
Avem o mulțime de momente frumoase în ”cutia” cu amintiri. Le retrăim uneori, iar câteodată ne fac rău. Nu avem cum și nici nu avem de ce să le uităm, ele ne-au făcut să fim cine suntem. Fără nostalgii ce ne fac să oftăm, mergem înainte așa cum suntem acum. Fabricăm amintiri frumoase și îi lăsăm și pe alții să ne ajute. Oamenii care sunt acum aici, care sunt potriviți să fie pe lângă noi acum. Mai departe vom vedea ce-o fi. Oamenii ce au fost în diverse alte momente acolo poate că pur și simplu și-au incheiat rolul în viața noastră.
Obișnuiesc să lupt până la capăt pentru ce îmi doresc, dar sunt clipe în care mă lovește realitatea și observ că poate ar trebui să mă opresc. În orice caz, de obicei mă lovește târziu de tot. Sunt pe baricade până la ultima fărâmă de speranță. Dacă mă opresc, e definitiv. Nu mi-e frică de absolut niciun obstacol, aleg să pariez tot, dacă miza e fericirea. Când încetează din a mă face fericită mă retrag (sau încerc).
De regulă, după o dezamăgire oamenii tind să se ferească de ceea ce i-a dezamăgit. Aleg să facă asta printr-o carapace în care intră și devin pe alocuri frustrați. Bineînțeles că nu sugerez să se repete o anumită greșeală, dar cât timp este vorba de oameni, trebuie să ne amintim că fiecare este unic. Așadar, este destul de mică probabilitatea de a se desfășura lucrurile la fel, cu un alt om. Fiecare are petele lui, dar fiecare are și o parte imaculată, mereu diferită, de multe ori fix unde avem noi pete. Reacții diferite la situații similare, sau reacții similare la situații diferite.
Cred că una din greșelile mari pe care le facem adesea este aceea de a ne feri de oameni. Oamenii ne formează, ei ne schimbă, ei ne dărâmă și cu ajutorul lor ne ridicăm. Ne pot pune piedică sau ne pot atenționa că urmează o groapă. Oricum ar fi, întotdeauna ne pot ajuta dacă știm ce să învățăm de la fiecare. De la unii putem învăța pur și simplu cum să nu fim.
Să păstrăm în vizor că nu e suficient să ascultăm cuvintele, adesea esența fiind undeva dincolo de ele. Există o mulțime de factori ce influențează decizia și reacția cuiva și e indicat să nu ne grăbim să acuzăm, ci să încercăm să privim mai departe. Găsesc potrivită comparația cu un iceberg, anume cu partea care nu se vede. Aproximativ 90% din iceberg se află sub apă. Partea pe care o putem vedea este ceea ce putem vedea și din oameni, restul fiind interiorul sufletului fiecăruia, care s-a format într-un anume fel. Dacă reușim să îl înțelegem măcar parțial, observăm că problema stă diferit. Reacțiile sunt bazate pe întâmplări, pe experiențe, iar asta poate clarifica tot. Să fim empatici, să ne înțelegem reciproc. Să nu ne grăbim să judecăm complexitatea unui iceberg după partea care e la vedere.
