Partea
haioasă este cea în care te uiți în retrovizoare și vezi ce superficial este
totul acolo, în spate. Ca de obicei, tot ce a trecut pare inmiit mai simplu
decât ce se întâmplă acum.
Trecutul
tinde să se îndulcească odată cu trecerea timpului. Se macerează, se acoperă de
pături aspre de actualitate, care zgârie.
“Acum”
doare mai tare decât “atunci”, pentru că timpul vindecă - timpul plin. Tocmai
de-aia e bine să îți ții mintea ocupată. Așază cotinuu în grămadă straturi
groase de prezent și nu-ți va rămâne prea multă vreme pentru nimicuri ce tind
să se repete.
Partea
frustrantă intervine când realizezi că n-ai băgat la cap nimic din ce te-au
învățat greșelile alea multe. Sau unele din ele. Astea-s detalii. Oricum, cu
cât te plictisești mai rar, cu atât ești mai în siguranță.
Timpul
liber este direct proporțional cu expunerea la repetarea greșelilor.
Fă greșeli
noi, că trebuie să fii nebun “să faci același lucru în mod repetat și să te
aștepți la alt rezultat.” (de la nenea Einstein știu asta)
Cu toate
astea, iată-te aici, făcând o mândrie de greșeală! Iar. Partea bună e că ajungi
experimentat. O fentezi, te joci cu ea, ai sentimentul prost că o poți opri oricând.
Mare putere ajungi să crezi că ai. Să crezi.
N-ai.
În fine,
diferența dintre “mi-e dor” și “mi-a fost dor” de tine stă în sentimentul incontrolabil
ce izbucnește imediat. Frumos sentiment. De cele mai multe ori, degeaba “ți-a
fost” dacă nu ai spus-o când o simțeai.
De ce unii
au senzația că “mi-e” face rău și “mi-a fost” face bine? De ce oftăm când se
întâmplă în prezent și zâmbim cand ni se mărturisește trecutul? Că a trecut, de-aia!
Dar prezentul e cel ce contează acum, iar răul ipotetic pe care îl face este
umbrit de binele uriaș care înflorește odată cu “mi-e dor”.
“Mi-e dor
de tine” vindecă, nu rănește!
Mi-e dor, mi-a
fost și-o să-mi mai fie. Să curgă greșelile! Nu-mi fac griji, toate se termină-ntr-o
zi…
