O seară simplă. Liniștită în aparență.
Cu patul gol, pătura moale înfășurată ca un cocon, o portocală și un film. E calm în jur, e întuneric și e cald. E liniște în exterior. În interior urlă întrebări care agită somnul și diminețile. Niște răspunsuri la niște întrebări nerostite întârzie și nu se știe dacă vor veni vreodată... Poate că, de fapt, nu contează.
Totul există cu un scop, fiecare om care ne iese în cale are menirea sa în cadrul existenței noastre și totuși sunt persoane pe care ne dorim să nu le fi întâlnit vreodată. Persoane a căror prezență scurtă nu are explicație și rămâne un mister. Acea prezență intensă, puternică și zdruncinătoare. Aceea care naște și hrănește monștrii ce urlă în profunzimea nopții, fiecare urlet fiind, evident, o întrebare. De ce nu se pot încheia întrebările odată cu prezența? Ar fi frumos să se șteargă tot atunci când se încheie un capitol. Să rămână încheiat. Să fie clar și simplu.
Brusc, are sens
Viața este atât de surprinzătoare, trimite semnale și subliniază sensuri neașteptat... Atunci când se adună prea multe neclarități de fapt se pierde din vedere esențialul. Se omite ce este fundamental, ce a fost mereu chiar acolo, sub ochii noștri; aceia preocupați cu nimicuri ce sunt ca niște paravane care ne orbesc și ne fac să neglijăm tot ce este mai important.
Până nu ne lovește cu putere nu ne ridicăm privirea, dar atunci când o ridicăm totul capătă sens. Acum e liniște. Voi adormi zâmbind. Viața asta ce pare complicată e atât de frumoasă, în fiecare colțișor. Frumoasă și neașteptată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu